Sari la conținut
AV Club Cauta Redactor Citește mai mult... ×

Tudor

Membri
  • Număr conținut

    272
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    21

Tudor a câștigat ziua ultima dată pe Februarie 9

Tudor a avut cel mai apreciat conținut!

Reputație Comunitate

133 Excellent

Detalii

  • Locatie
    București

Vizitatori Recenți Profil

646 citiri profil
  1. Tudor

    ROCK ... !!! ...

    Andi, Nu cred că vârsta destinatarilor este neapărat problema. Gândește-te un pic la faptul că, atunci când s-au lansat, trupe ca Led Zeppelin sau Deep Purple ( de care sunt chiar realmente surprins că lumea tot uită, deși au însemnat poate chiar ceva mai mult pentru rock-ul „forțos” și ceea ce a derivat din el), acestea nu se adresau unor categorii de vârstă radical diferite. Eu, de exemplu, aveam 17....18 ani. Dar încearcă să echivalezi șocul incredibil de mare produs de trecerea mai mult decât abruptă de la blânduții Beatles (sau chiar Rolling Stones – oricât se credeau ei de șocanți...) la strigătele, patosul și modul ritmic precum și acordurile trepidante ce etalau aceste caracteristici ale acestor trupe manifest. Comparat cu posibilul impact al susnumitei Greta, raportat la acomodarea curentă a tinerei generații cu un anume gen de sunet... Diferența majoră (și problema mult mai gravă IMO) nu stă nepărat (cred eu) în “andrisanți”, ci mai curând în faptul că ei nu sunt neapărat o clonă multiplă mascată a mai multora, ci mai curând niște jalnici epigoni – în primul rând din p.d.v strict muzical. Inspirație tematică melodică-armonică-ritmică, autenticitate/originalitate – toate acestea cu “lipsă de” în față... Și încerc să sugerez că, deși pare doar o chichiță semantică între doi termeni de dicționar (clonă vs epigon), mie unul problema mi se pare mult mai gravă, tinând chiar de sensul figurativ implicit al acestor noțiuni. Cu tot ceea ce implică conex și prin care încercam să sugerez (și este chiar ultima tentativă) și lipsa extinsă a ciclicității în rock. Cel puțin în așa-zisul hard-rock. Dacă vorbim de genurile derivate (gama extinsă de metalifere, progresiv, rock-baroc sau combinații ale acestora), deja trecem la comparații mere cu pere (sau baroc clasic cu muzica clasică romantică). De fapt s-aputea discuta și despre acestea, dar am zis că mă opresc aici...așadar...STOP.
  2. Tudor

    ROCK ... !!! ...

  3. Tudor

    Recomandări din muzica clasică

    Ușurel, camarazi de muzică clasică ! Nu-i nevoie să vă scuzați sau să vă simțiți cumva acuzați. Nu mai este nimeni pe aici “specialist” (din fericire…). Cel puțin niciunul cu oarece pregătire teoretică atestată de vreo diplomă oarecare, poate doar cu mai multe audieri, dar oricum Andi nu solicită recenzii/prezentări mai detaliate, ci doar menționarea unor lucrări/interpretări ce v-au impresionat. Făceți-o și nu vă temeți că o să cădeți în ridicol. Iar dacă vor fi tentative de a vă ridiculiza, sau comparații făcute pe un ton de superioritate infatuat ironizantă cu intenția de a vă persifla menționările, lăsați pe mine... că am eu ac de cojocul lor 😠. Marian, atât tu cât și ceilalți care au scris (parcă scuzându-se de o acuză directă) faceți parte din acea încă mică (din păcate) excepție minoritară care întărește regula. Iar pentru probarea efectului de snobism, reamintește-ți de comentariile unora din colegii de aici sau de prin alte locuri vizavi de o parte din publicul ce a fost pe la festivalul Enescu. Similar este și pe forum. Avem și noi festivalul Enescu de pe forum. E-adevărat, ceva mai redus. Posibil să fi exagerat eu. Dar în mod sigur nu este nimic rușinos să recunoști că asculți muzică clasică pentru recreere și refacere psihică (precum Robert sau Bogdan). O fac și eu cel mai adesea. La urma urmei este binecunoscut efectul benefic și terapeutic al acestei muzici. Important este să o iei la vale (vorba vine) pe această cale, căci încet-încet, în timp, prin efectul bulgărelui de zăpadă, vine și dezvoltarea unui discernământ mai pronunțat și al unei decelări valorice mai adecvate. Clasica vorbă cu pofta vine mâncând. Răstălmăcindu-l pe Andi și vorba poporană, vă zic și eu – curaj cocoși... că nu vă taie nimeni !
  4. Tudor

    Recomandări din muzica clasică

    Andi, Cred că ai invenat (fără s-o știi – măcar) mecanismul antigravitațional. Decuplează-l și revino din stratosfera pe unde viețuiești (nu prea știu cum de reușești), pe Pământ 😃. Sau, altfel zis, trezește-te din vise, măi frate ! Majoritatea, cred eu (măcar de m-aș înșela...), abordează genurile aparținând acestei muzici ca pe un mijloc de “entertainment” (am dat-o și eu pe anglo-americănisme, căci ăsta-i acum "trend"-ul). Alții – doar că dă bine la CV... În realitate numărul celor realmente pasionați de această muzică (fie ei melomani sau melofili) nu cred că depășește... da’ mai bine nu dau valori numerice, căci dac-o fac teamă mi-e că (din dorința expresă de a face rost de bolovani) vor fi devalizate caldarâmurile puținelor străzi care au rămas neasfaltate pe la marginea Bucureștiului 😏. Și-i tare păcat, au și acestea farmecul lor...
  5. Tudor

    ROCK ... !!! ...

    Probabil că eu sunt un ascultător mai neserios de rock 😃, deoarece n-am putut observa ce-ai menționat tu 😏. Dar fie cum zici. Nici eu nu am chef să dezbat pe această temă. Mi-ajung dezbaterile pe subiecte aparținând muzicii clasice 😉.
  6. Tudor

    ROCK ... !!! ...

    Este vina mea. De fapt...hmmm...când am revenit după bănarea mea de o lună (urmarea a unui alt off-topic), am întrebat conducerea forumului pe MP care ar fi modalitatea de a semnala o utilizare inexactă/nepotrivită a unor noțiuni, inadvertență în exprimare ce ar putea duce la înțelegeri eronate ce pot induce sensuri/conotații greșite/incomplete ale cuvintelor/exprimărilor. Am menționat că deschiderea unui topic separat pe această temă mi s-ar părea exagerată (bașca faptul că ar putea apărea ca o vendettă plină de ranchiună personală), off-topicul atrage atenționare sau bănare, iar trecerea cu vederea nu prea mă caracterizează - considerând-o nefirească și incorectă prin faptul că poate lăsa loc de interpretări/utilizări inexacte. Mi s-a răspuns (îmi pare rău că n-am păstrat mesajul, dar era în perioada când nu era pusă la punct mesageria și nu puteai da alte mesaje fără să golești mesageria) că "nu e nici o problemă, atâta timp cât am argumentele la mine" (citat din memorie). Mde... se pare că este... Așa că, pe viitor, am să evit pe cât posibil să mai am intervenții de acest gen. De fapt se pare că oricum nu folosește chiar la nimic dorința mea de a folosi noțiuni sau exprimări cât mai specifice și la obiect. Cel mult îmi consolidează "reputația" de boșorog pedant și ranchiunos 😏. Și nu mai vreau să stârnesc discuții sau animozități. Se pare că, într-adevăr, uneori tăcerea e de aur 😏...🤐.
  7. Tudor

    ROCK ... !!! ...

    Chiar așa. Ceva mai multă relaxare n-ar strica. Faptul că nu mai doresc să continui un subiect nu trebuie să ducă neapărat la concluzia că aș detesta persoana cu care am discutat pe acea temă. Să acceptăm ideea că mai există și fundături.
  8. Tudor

    ROCK ... !!! ...

    Doar trei observații: Nu mă pot opri să reamintesc că nu tot ce este contestatar este neapărat și valoros. Principiul se aplică perfect și în muzică. Detest să fac paradă de naționalism ieftin, dar străinii au afirmat că nu sunt multe festivaluri în lume care să se poată compara cu festivalul George Enescu. În care, e-adevărat, nu prea sunt incluse concerte ale contemporanilor, iar când sunt totuși incluse, lucrările nu sunt mai recent datate decât primele două – trei decade ale secolului al XX-lea. Dar nu prea cred că din lipsă de cunoaștere, ținând cont că repertoriile le alcătuiesc organizatorii (uneori chiar străini) sau invitații. Oricum, oameni calificați în domeniu. Tare aș fi curios să aflu și eu care sunt acele nume atât de apreciate, dacă nu la noi – din lipsă de cultură muzicală indigenă - măcar peste hotare. Și, mai ales, care sunt acele lucrări ale acestora – repet, din ultimii 70...80 de ani – care să poată fi puse alături, să se poată apropia valoric, de aproape oricare din multitudinea minunățiilor componistice ale oricăruia din (măcar din aceștia) cele câteva genii muzicale menționate în postul meu anterior... Dar, ca să nu cădem iarăși în păcatul off-topicului ( de data asta cu referințe la muzica clasică pe un subiect despre rock) și să fim iarăși acuzați de disfuncționalitate cronică 😕 (de bănare nu mi-este teamă, de-abia aștept un motiv...), propun să finalizăm aici discuția. Fiecare poate viețui în continuare cu părerile personale nealterate 🙂. Din punctul meu de vedere, oricum – subiect închis.
  9. Tudor

    Marantz 5220 (1976)

    P.S. Abia acum, după ce am intrat pe net să văd mai multe poze, văzui una în care se specifică "Designed in U.S.A Produced in Japan". Aprecierile laudative se vor ajusta în consecință. Cel puțin pentru concepție, restul rămânând valabil. Oricum rămân la concluzia că este un produs de excepție, ce poate fi considerat emblematic pentru Marantz.
  10. Tudor

    Marantz 5220 (1976)

    Mulțumesc Adrian pentru această prezentare. Excelentă lucrătură ! O dovadă de minuțiozitate în concepție și acuratețe în execuție tipic japoneze. Cel puțin pentru acea perioadă de timp... Până și un cioflingar p’afarist în ale electronicii (așa, ca mine) rămâne impresionat. Am remarcat (atât cât se vede) calitatea superioară a execuției și asamblării părții mecanice, scrupulozitatea (foarte) numeroaselor conexiuni prin cabluri, executate toate prin wrapare (!), în ciuda înghesuielii pădurii de piese componente ! Să nu mai vorbesc de plăcuța unde sunt prezentate amplasarea și funcțiile aferente ale semireglabililor, fapt ce parcă îndeamnă toți Doreii din lume să-și vâre vârful șurubelniței în ei și să învârte la ei pentru “reglaje” (până la dereglarea totală, bineînțeles), fără schemă sau uneltele și accesoriile necesare unei reglări corecte… Iar curățenia dinăuntru (cu excepția zonei de amplasare a casetei, unde este surprinzător de mult praf) m-a impresionat la maximum. Așa arăta el de la mama (sau tatăl) lui sau ai contribuit și tu (la greu) ? În acest caz, fă-ți pomana până la capăt și curăță și zona menționată anterior, nu de alta da-n rest scula asta ar merita să fie conservată la muzeul firmei Marantz.
  11. Tudor

    ROCK ... !!! ...

    Realmente chiar fără nici o intenție polemică, ci doar având intenția de a contura mai exact, pot afirma că această afirmație nu prea este valabilă atunci când ne referim la arte. Cu aplicație punctuală – în cazul nostru - la muzică. Și cât mi-aș fi dorit să fie adevărată și să (re)apară compozitori precum Beethoven, Brahms, Chopin etc. sau “măcar” ca Bach și care să ne încânte auzul și sufletul cu minunate creații pline de o nesfârșită inspirație melodică și de armonii asemenea geniilor muzicale menționate. Și care să se împletească armonios cu știința componistică cu tot bagajul ei tehnic. Și nu cred că ceea ce a urmat (de exemplu muzica așa zisă de avangardă – aleg la întâmplare atonalismul cu forma sa “superioară”, dodecafonismul) pe scara așa-zisă ciclică ar putea fi considerată un pas înainte. Ca dovadă a se vedea cât de des se cântă această muzică. Și care sunt șansele să umple o sală un recital Schönberg față de un recital (aleg la întâmplare) Beethoven sau Brahms. Indifent cât de buni ar fi interpreții. Să fim serioși, amatorii de muzică bună au preferințele lor bine jalonate. Alt argument ar fi penuria de compozitori/compoziții de largă audiență din ultimii 70....80 de ani. Pe când înainte – voi alege la întâmplare – Vivaldi a fost contemporan cu Bach, Haydn cu Mozart și Beethoven, Schumann cu Schubert, Liszt și Chopin, etc., etc... Era o “densitate” incredibilă de compozitori valoroși. Și toți erau cunoscuți și apreciați pentru lucrările lor. Simptomatic – cred eu – pentru nivelul componistic la care se ajunsese în acele două - trei secole. Și care nu mai este. Din păcate, afirmația citată de la care am plecat are o aplicație/conotație mai curând (și perfect adevărată) legată de aspectele negative ale umanității, nu de artele create de aceasta. Grandomania, dorința de îmbogățire, setea de putere au fost (și sunt în continuare) permanențe ale omenirii, ce-au “evoluat” pe o spirală ciclică în forme specifice epocilor parcurse. Trist, dar adevărat.
  12. Tudor

    Vă place Brahms ?

    Lăsând la o parte transparenta alăturare de un foarte vechi (dar apreciat) film cu același nume, chiar nu văd de ce nu v-ar plăcea. Mie unul îmi place. Chiar foarte mult. Și ca să vă probez că nu vorbesc în van, am ales să vă zic câteva cuvinte despre prezentul disc, disc ce conține două lucrări ceva mai puțin cunoscute. Chiar și printre melomani cu vechime respectabilă. Vă șoptesc sincer că nici eu nu auzisem de ele până-n urmă cu 20...30 de ani. Este vorba despre două lucrări camerale ce-mi plac chiar tare mult și despre care îmi propusesem cu nepermis de mult timp în urmă să vă vorbesc, două sextete pentru instrumente cu coarde. Două viori, două viole și două violoncele. Singurele lucrări de acest gen, de altfel, compuse de celebrul compozitor romantic. Ambele compuse la tinerețe, primul (op. 18) la 27 de ani, al doilea (op. 36) la 33 de ani. Primul impresionează prin prospețime și fantezie. Plin de avânt și de dramatismul pe care tare mult îl aprecia nu foarte de mult timp un coleg de pe forum... se știe el cine. Surprinzător prin abundența mergând până la risipă a atâtor calități (alții cred că ar fi avut material pentru cel puțin două compoziții de acest gen). Să fie oare de vină tot tinerețea ? Foarte posibil, chiar foarte probabil. Romantismul (este vorba de curentul muzical) ca romantismul, dar atâta bogăție explozivă mă impresionează chiar și acum, la vârsta avansată pe care o am. Al doilea sextet frapează poate mai puțin prin aport “energetic”. Remarcăm o structură de o altă factură, poate ceva mai complexă. În care însă multe din temele muzicale par că ar veni de undeva din altă lume și ți se strecoară tiptil-tiptil în urechi, dar mai apoi, într-o manieră persuasivă răzbat în structura ta intimă. Se întâlnesc mai des motive sinuoase pline de visare. Din când în când, atunci când nostalgia ușor melancolică riscă să te-nlănțuiască prea tare, străbate însă și acel filon de energie contrastantă ce contrabalansează starea anterioară. Dovedind posibilitățile aproape cameleonice ale lui Brahms de a trece în revistă complexitatea stărilor umane. Interpreții sunt de prim rang. Eram mai demult familiarizat cu valoarea foarte ridicată a interpreților maghiari de muzică clasică. Dar cei prezenți pe acest disc sunt chiar deosebiți. Este vorba de cvartetul Bartók, unul din cele mai bune cvartete la nivel mondial. Completat cu alți doi foarte buni interpreți, componenți ai unui alt valoros cvartet maghiar, cvartetul Tátrai. Iar despre sunet, tot ce pot să vă spun este că nu sunt prima dată foarte plăcut surprins de calitatea înregistrărilor Hungaroton. Discul face parte dintr-un set de 3 CD-uri ce cuprind și cvartetele și cvintetele pentru coarde, interpretate de același cvartet, plus György Konrád. Vă asigur că și celelalte lucrări merită să fie luate în considerare. Așadar: Johannes Brahms – Sextete pentru coarde (String Sextets) – nr. 1 în si bemol major (in B flat mjor) op. 18; nr. 2 în sol major (in G major) op. 36 Bartók Quartet + Ede Banda & György Konrád Hungaroton – Ediție 1994 (înregistrări originale din 1971 – 1974)
  13. Tudor

    MQA vs PCM / DSD

    Am și eu CD--uri și am auzit (la alții și pe un lanț audio mult superior celui de acasă...) viniluri care dau clase (ba chiar ani universitari !) unor hires-uri. Dar nu despre asta era vorba. Ci despre: Nu și când compari aceeași piesă, realizată la aceeași casă de discuri ! Despre acest gen de comparații era vorba... Nu piese diferite, realizate de X-diferiți, la case Y-diferite ! Trebuie să asculți aceleași piese realizate de aceeași casă de discuri (preferabil și de aceeași echipă de masterizare) în formatele amintite - și de-abia atunci se poate face o comparație (și chiar o ierarhizare) corectă. Nu se mai poate pune problema comparării legumelor cu fructele 😉.
  14. Tudor

    MQA vs PCM / DSD

    Înclin să cred că ar putea fi, totuși, destul de relevantă. Pentru mine, ca melofil declarat - mai puțin spre deloc. Dar pentru împătimiții perfecționiști ai calității sunetului, cu state vechi (precum Andi sau Robert - și mai mulți de pe-aici), cred că poate conta, prin bagajul mai mic sau mai mare de concluzii ce se pot trage în urma unor audiții comparative și stabilirea unei ponderi ierarhizate în raport cu alte variante audio.
  15. Tudor

    MQA vs PCM / DSD

    Întrebarea mea aparent inocentă (în acest caz specific): ar fi posibil (ipotetic vorbind) ca niște piese înregistrate într-un format superior să fie redate într-un format cu (foarte puține) pierderi (ca MQA) și să sune mai bine (sau comparabil) decât dacă ar fi redate într-un format teoretic inferior ? Caz concret, pentru exemplificare: o piesă masterizată în 96(192)/24, redată cu MQA, ar putea suna mai bine decât dacă ar fi fost creată în 44,1/16 ? Să fie clar - NU sunt partizanul formatelor lossy ! Doar îmi pun problema. De ce ? Pentru că m-am cam săturat să tot citesc chestiuni similare, gen: cât de blagoslovite sunt scule cu -130 dB față de unele cu "doar" -115 dB. Sau cât de formidabile sunt amplificatoarele cu THD 0,0005% față de "mizeriile" cu 0,01%. Sau ce grozave sunt cele cu jitter de ordinul femtosecunde față de cele banale cu pico...Etc., etc....
×